Pata rosie

Jump to Comments

Nemiloasa bomba atomica cu ciuperca ei, a zdrobit din temelii cultura si civilizatia nipona, iar clipa mortii celor doua orase japoneze, Hiroshima si Nagasaki, au lasat urme adanci in civilizatia de ieri si de azi a erei atomice. Acest strigat in noapte, a fost descris in ziare, reviste, magazine, carti, grafat in piatra si lemn, sau pietrificat ca o aducere aminte in modernele muzee ale lumii.

Si tot aici aflam, cum o femeie insarcinata isi cauta cu disperare barbatul ei rapus pentru totdeauna de nemiloasa ciuperca cu aer de moarte. Viata merge mai departe, se naste un baiat in conditii de soc si speranta, pentru viitorul apropiat. Ne avand casa, masa, asternut pentru copilul ei drag, Ioshima, alearga in toiul noptii pentru o invelitoare, camasa, ceva care sa-l inveleasca pe micutul Ioshima care abia se nascuse. Razboiul atomic a distrus totul si nimeni nu avea mai nimic. Atunci, in disperarea ei de mama, a cules ziare si reviste si din ele a inceput sa confectioneze imbracaminte de schimb, pentru printisorul ei, singura bucurie a unui suflet zdrobit in lacrimi de speranta. A jurat atunci in clipele ei de durere materna ca, nu va precupeti nici un efort pana cand fiul ei nu va deveni scriitor.

Incet, incet, harnica albina japoneza si-a reconstruit cu munca si pasiune stupina zdrobita de ghiarele mortii, iar pe cerul albastru in tara soarelui rasare, apare la orizont pata rosie solara imbracata in albul imaculat al pacii si sperantei. Este balanta intre moarte si viata iar mama lui Ioshima stie foarte bine lucrul acesta. Ioshima a crescut, este la liceu in ultima clasa, si vrea sa devina ziarist. La auzul acestor cuvinte, mama incepe sa planga, dar nu de tristete ci de bucuria sperantei de odinioara. Ioshima surprins o intreaba: s-a intamplat ceva mami? Nu baiatul meu dar, am sa muncesc zi si noapte ca tu sa devii ziarist. Mami, spune baiatul, nu mi-ai povestit niciodata despre nasterea si copilaria mea? Nu este timp acum baiatul mami, va veni o zi cand vei sti, cum a fost, cum este si cum va fi. Au trecut anii si parul mamei lui Ioshima si-a schimbat culoarea. Era alb, ca zapada. A devenit un vestit ziarist al Japoniei, studiind zi si noapte, cum facea mama lui pentru el, speranta visurilor ei de mama.

Intr-o dimineata, plecand de la birou, vede pe el un plic alb cu o pata rosie pe el. Era anuntul decesului mamei lui. Zdrobit de durere, zboara la capataiul mamei lui, ce trecuse dincolo in nefiinta. De ce nu mi-a spus mama, cum a fost copilaria mea? De ce mami nu mi-ai spus? De ce? Dupa o luna o ruda indepartata a familiei s-a intalnit cu el si i-a inmanat un plic alb cu o pata rosie. L-a desfacut imediat si in lacrimi de tristete si bucurie, a citit testamentul mamei, nasterea lui, copilaria lui, studentia lui si bucuria sufletului ei, Ioshima.

Marele ziarist, Ioshima a scris in memoria mamei lui articole, carti si povestiri culese din copilaria lui zbuciumata. Era atomica in care traim va aduce cu sine viata si moarte pe un pamant batran si pacatos, dar avem o speranta in Isus Hristos, care zice; Nu va voi lasa orfani, Ma voi intoarce la voi. In veci Amin.

4 Comentarii

Filed under Uncategorized